Lucia Hossu Longin a declarat marţi, pentru agenţia Mediafax, că decizia ANI este "o prostie", pentru că firma sa, SC Letti Lou Film SRL, a fost inactivă încă de la înfiinţare.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat marţi că Lucia Hossu Longin, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iunie 2010 - 30 martie 2011, deoarece a deţinut şi funcţia de administrator al firmei SC Letti Lou Film SRL.
Contactată de MEDIAFAX, Lucia Hossu Longin a precizat că ea nu a primit nicio informare de la ANI privind o incompatibilitate a sa.
"Este o prostie, oricum, pentru că aceasta (Letti Lou Film SRL, n.r.) este o societate la care nu am avut niciun fel de intrări şi ieşiri, nu am derulat niciun fel de contract pe această societate. Colegi de-ai mei au cu zecile de firme, dar nu se leagă nimeni de ei. Ştiu de ce se leagă de mine, dar este o prostie ca doamna Udrea, spre exemplu, să nu aibă nicio incompatibilitate, iar oameni modeşti, fără avere, să aibă", a spus Lucia Hossu Longin.
Ea a precizat că a înfiinţat această firmă după ce a ieşit la pensie, în speranţa că va avea un mijloc de trai, dar ulterior "a intervenit criza". "Mi-am dat seama că eu nu sunt omul care să umble să caute bani şi contracte", a mai spus Lucia Hossu Longin.
Ea a mai spus că firma a şi fost suspendată, "dar, cu toate astea, cei de la ANI insistă". "Ne vom judeca. Dacă nu au alte preocupări... Adevăraţii incompatibili sunt lăsaţi în pace, iar oamenii modeşti sunt hărţuiţi. Dacă la o firmă n-ai avut niciun rol, a fost inactivă de la înfiinţare, cum să fii incompatibil? Mă întreb dacă cu toţi membrii CA al TVR se comportă la fel cum se comportă cu mine. Pentru că au fost colegi care acum, când au fost audiaţi în comisiile parlamentare, au fost întrebaţi dacă nu sunt inc