Ma intreb cat este prostie pura si cat e ticalosie pura in decizia Senatului de a ignora o hotarare definitiva si irevocabila a justitiei.

Cat e prostie si cat e ticalosie in acest gest pe cat de sfidator pe atat de gratuit, care confirma toate suspiciunile internationale ca Romania nu e stat de drept, care incalca o solicitare expresa a Comisiei Europene si care se va reflecta, fara indoiala, in raportul pe justitie, cu toate consecintele de rigoare asupra statutului european al Romaniei, cu intrarea in spatiul Schengen cu tot.

Plenul Senatului a respins prin vot revocarea din functie a senatorului Mircea Diaconu, a carui stare de incompatibilitate, reclamata initial de ANI, a fost confirmata prin hotarare definitiva si irevocabila de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Putem discuta daca situatia lui Mircea Diaconu, care a solicitat si a primit de la comisia juridica a Senatului confirmarea oficiala ca poate fi si director de teatru in timp ce este senator, nu are in ea o doza de absurd.

Dar acest absurd este tot in ograda senatorilor juristi, care nu au stiut sa interpreteze corect legea si l-au pus pe Mircea Diaconu intr-o situatie ilegala.

Dar asta nu schimba nu nimic fondul problemei: ANI, Curtea de Apel si apoi Inalta Curte de Casatie si Justitie au apilcat legea si au stabilit ca dl. Diaconu s-a aflat in incompatibilitate si, pe cale de consecinta, trebuie sa renunte la functiile publice pe care le are si nu mai poate ocupa altele vreme de trei ani.

In fata acestei decizii, Senatul nu avea decat sa ia act de hotararea judecatoreasca. Nimic mai mult. Atat si nimic mai mult a cerut si Comisia Europeana, sa fie respectate hotararile judecatoresti.

Nici n-ar fi trebuit sa ceara asa ceva. Intr-un stat de drept asa ceva e de la sine inteles, deasupra oricarei discutii.

Nu si in Rom