Citesc în Adevărul o ştire care parcă e din revistele de satiră absurdă: la Galaţi va fi inaugurat unicul parc din lume în care fotosinteza plantelor nu va înceta nici noaptea. Iar sîntem primii la ceva? De obicei, asta e o ştire proastă.
Şi asta nu doar pentru că protocronismul este stupid, ci şi pentru că a fi “în avangardă” este adesea doar expresia unui avînt pentru modernizare nenecesar şi nejustificat, în cazul nostru o politică locală de luat ochii oamenilor, de mascat problemele structurale ale comunităţii prin amenajări frumoase şi “interesante”. Care înseamnă prea puţin pentru acei locuitori privaţi de utilităţi publice, transport public satisfăcător, confort urban minim (cum ar fi, de exemplu, trotuare fără maşini pe care să se poată umbla). În cazul nostru, cred că nu înseamnă nici atît.
Dimensiunea absurdului e copleşitoare. Se cheltuie sume uriaşe pentru a pune un stîlp de iluminat pentru fiecare copac (asta da, cu siguranţă e unic în lume), pentru curentul electric necesar şi pentru transformatoarele elecrice uriaşe necesare (totul arătînd, desigur, oribil), pentru ce? Cui o să poată folosi vreodată această culme a grotescului?
Cine o să vrea să se plimbe într-un loc în care reflectoarele stau pe tine ca la circ? Şi cum o să-şi dea cineva seama că în acest parc unic în lume “fotosinteza nu va înceta nici noaptea”? O să se transforme el într-o grădină tropicală? Cu siguranţă nu, altfel am fi aflat de mult că acest experiment superb s-a făcut deja în multe alte locuri.
Însă adevăratul model de tocat bani la modul absurd şi de distrugere prin modernizare şi renovare este Bucureştiul, Galaţiul sau alt oraş din provincie neavînd nici o şansă în competiţia asta. Să luăm, de exemplu, RATB-ul, o instituţie fundamentală a oraşului, ca model care ilustrează perfect nebunia modernizării inutile.
RATB cumpără autobuze noi. Asta este,