Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii şi-au făcut calculele la Şcoala politică „I. Gh. Duca” de la Horezu: USL câştigă alegerile cu 60 la sută!

Publicat in Curierul de Valcea, marți 30 octombrie 2012 ·

Între 26 şi 28 octombrie, la Horezu, a avut loc cea de-a X-a ediţie a Şcolii politice „I. Gh. Duca”, având ca principală temă de dezbatere „Rolul Partidului National Liberal in cadrul alianţelor politice, în contextul modernizării României”. Preşedintele tinerilor liberali vâlceni, consilierul judeţean Victor Popescu, i-a avut ca invitaţi de marcă – pe lângă zecile de tineri din toată ţara – pe Mihai Voicu - vicepreşedinte PNL la nivel naţional, Dinu Zamfirescu - preşedintele senatului de onoare al PNL, deputatul Ludovic Orban, Stelian Fedorca - secretar de stat din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Organizaţia Vâlcea a fost reprezentată de ing. Jean Decuseară – preşedinte de onoare al PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican – preşedintele PNL Vâlcea, vicepreşedinţii Dan Niţu şi Ilie Fârtat, primarul Emilian Frâncu – preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea. Cu acest prilej, Mihai Voicu a fost desemnat rector al Şcolii politice „I. Gh. Duca”. Întrebarea cea mai frecventă pentru liberalii prezenţi a fost dacă vor câştiga, în alianţă cu PSD şi PC, un scor confortabil la alegerile parlamentare din 9 decembrie. „USL a fost formată în ianuarie anul trecut, iar imediat a fost lansată de către pedelişti un mesaj de tipul «Mâine, se rupe USL!». Faptul că, în urma unei mobilizări parlamentare fără pre­cedent, am reuşit să schimbăm un Guvern în timpul mandatului său este o dovadă a tăriei noastre. De asemenea, câştigarea alegerilor locale cu scoruri zdrobitoare arată forţa USL. Recunosc că avem şi viziuni diferite, dar e nevoie de voinţă politică pentru a negocia un program de guvernare care să satisfacă ambii parteneri”, a declarat Voicu. La rândul său, Cristian Buican a afirmat: „Cei de la PDL îşi caută acum alte nume, alte culori pentru a păcăli electoratul. Nu mai au nicio şansă, oamenii s-au săturat de minciunile lor”. În acest context, vicepreşedintele naţional Mi

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 19 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum 43 minute
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum o ora
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 2 ore
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 54 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°