Cine n-are prejudecăţi şi citeşte „Vitralii”, revista Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, este în câştig. Poţi să fii sau să nu fii de acord cu unele interpretări, dar trebuie recunoscut că volumul de informaţii copleşeşte şi din fiecare număr afli vechi... noutăţi demne de tot interesul. Ştiaţi, de pildă, ce răspuns a dat directorul postului londonez de televiziune ITN când i s-a reproşat că a prezentat tentativa de linşare a lui Mihăilă Cofariu drept „un atac românesc la adresa maghiarilor”? Ei bine, iată-l: „Aceasta este politica postului nostru în problema maghiară din România”! Formidabil cinism, afişat în văzul unei Europe... inerte!

Fireşte, serviciile de informaţii au ştiut totdeauna mult mai mult decât cetăţeanul de rând; nefiresc este că astfel de informaţii ajung abia acum în presă – dar, oricum, mai bine mai târziu decât niciodată! O principală preocupare a realizatorilor revistei constă în „sectorizarea” istoriei Securităţii, prezentată în general, la noi, otova şi simplist. Ce ar aduce o astfel de periodizare? Argumente pentru eliminarea confuziei (voite?) între diferitele vârste ale Securităţii, ceea ce, desigur, ar conduce la necesare nuanţări privind responsabilităţile. Demers legitim.

Avem, însă, senzaţia că nici „Vitraliile” nu-şi permit să spună, în anul de graţie 2012, lucrurilor pe nume şi până la capăt. Iată, de pildă, materialul „Acţiunea piatra”, semnat de un general în retragere, în care ni se povestesc cu lux de amănunta episoade din urmărirea unui arab care, în 1986, avea un comportament ciudat. Călătorea frecvent în spaţiile din jurul oraşelor, niciodată în acelaşi loc şi totdeauna atent la eventualele filări. Aflăm în detaliu „geografia” scurtelor şi repetatelor voiajuri, se istorisesc stratagemele la care au recurs urmăritorii (la un moment dat, s-a introdus un vagon