Având în vedere numărul declaraţiilor politice, al interpelărilor şi al propunerilor legislative, senatorul PSD Valer Marian a fost cel mai activ dintre parlamentarii sătmăreni în acest mandat. Pe locul următor se situează deputatul liberal Viorel Buda, urmat îndeaproape de deputatul democrat-liberal Ioan Holdiş, respectiv de deputatul social-democrat Gheorghe Ciocan. Parlamentarii UDMR de Satu Mare au înregistrat cea mai slabă activitate în mandatul care se va încheia în curând.
Senatorul Marian, pe locul I
Senatorul Valer Marian este cel mai activ parlamentar sătmărean. Ales senator pe listele PSD în Colegiul nr. 1 din Circumscripţia electorală judeţeană Satu Mare, senatorul Marian este vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii şi membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senatul României. Începând din februarie 2009 până în prezent, senatorul Valer Marian a formulat 50 de declaraţii politice, 44 de interpelări vizând cele mai diverse domenii, dintre care 12 au fost adresate primului ministru, 20 de întrebări, 36 de propuneri legislative din care trei au fost adoptate de Senat. De asemenea, senatorul Valer Marian s-a numărat printre iniţiatorii a opt moţiuni simple depuse la Senat şi a şase moţiuni de cenzură. De la începutul mandatului, senatorul Marian a luat cuvântul de 90 de ori în plenul Senatului, se arată pe site-ul instituţiei.
Deputatul Buda, al doilea în clasament
Deputatul Viorel Buda, ales pe listele PNL în Colegiul 3 din Circumscripţia electorală judeţeană Satu Mare, este membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor. Deputatul liberal de Satu Mare a formulat în acest mandat 55 de declaraţii politice, patru interpelări şi 19 întrebări adresate Guvernului. Deputatul Buda a avut şi 20 de iniţiative legislativ