Investitorii străini dau târcoale statului să îşi vândă participaţia minoritară la "Petrom".
Remus Vulpescu, fostul şef al OPSPI, spune că, numai în ultimele luni, s-a opus de trei ori unor astfel de iniţiative.
NU RATAŢI, în ediţia de miercuri a ziarului BURSA, partea a doua a interviului cu domnul Remus Vulpescu, în care acesta a vorbit, cu cărţile pe faţă, despre probleme spinoase, precum întârzierea implementării managementului privat, conducerea "Transelectrica" şi resursele ţării.
F. A. Investitorii străini dau târcoale statului să îşi vândă participaţia minoritară la "Petrom".

F. A.