În cadrul ședinței Consiliului Județean Vâlcea, întrunită astăzi, se va ridica problema Centrului de Expoziții de la Seaca. Problema este aceea că, în prezent, Centrul nu este funcționabil, administratorul și-a dat demisia, iar, din lipsa fondurilor, a fost tăiat și curentul electric. Grav e faptul că dacă nu se va găsi o soluție, autoritățile județene riscă să returneze Uniunii Europene cele aproximativ 10 milioane de euro. Deși, inițial, s-a vrut un centru pentru organizarea de expoziții, acesta nu a dat randament, poate și din cauza faptului că sunt foarte multe centre de expoziții în județ. Cert este faptul că imaginea județului va fi grav afectată dacă nu se rezolvă problema, mai ales la capitolul accesare de fonduri europene. Vom ajunge să fim cunoscuți ca „oaia neagră”. În cadrul ședinței Consiliului Județean Vâlcea, întrunită astăzi, se va ridica problema Centrului de Expoziții de la Seaca. Problema este aceea că, în prezent, Centrul nu este funcționabil, administratorul și-a dat demisia, iar, din lipsa fondurilor, a fost tăiat și curentul electric. Grav e faptul că dacă nu se va găsi o soluție, autoritățile județene riscă să returneze Uniunii Europene cele aproximativ 10 milioane de euro. Deși, inițial, s-a vrut un centru pentru organizarea de expoziții, acesta nu a dat randament, poate și din cauza faptului că sunt foarte multe centre de expoziții în județ. Cert este faptul că imaginea județului va fi grav afectată dacă nu se rezolvă problema, mai ales la capitolul accesare de fonduri europene. Vom ajunge să fim cunoscuți ca „oaia neagră”.