Peste 7.000 de bucureşteni au semnat în acest weekend o petiţie care îşi propune să desemneze prima personalitate feminină ce va apărea pe o bancnotă emisă de Banca Națională a României.
Acţiunea, care a debutat în Centrul Vechi din București, se desfășoară sub numele „ALTFEM – Semnează petiţia pentru prima personalitate feminină pe o bancnotă românească”.
Semnăturile sunt strânse atât pe hârtie, cât şi electronic, pe site-ul www.altfem.ro. În prima etapă a campaniei organizatorii doresc să strângă peste 50.000 de semnături de susţinere, după care lista va fi trimisă Băncii Naţionale a României. În etapa a doua va fi aleasă personalitatea feminină care urmează să apară pe viitoarea bancnotă emisă de BNR, potrivit agerpres.ro.
„ALTFEM” propune o listă cu 12 personalităţi feminine care au marcat istoria şi cultura din România:
1. Regina Maria
2. Ana Aslan (medic)
3. Ştefania Mărăcineanu (fizician)
4. Sofia Ionescu (prima femeie neurochirurg din lume)
5. Ana Ipătescu (rol important în Revoluţia de la 1848)
6. Haricleea Hartulari-Darclee (soprană)
7. Alexandrina Cantacuzino (lideră a mişcării feministe româneşti)
8. Aurora Gruescu (prima femeie inginer silvicultor din lume)
9. Elisa Leonida Zamfirescu (prima femeie inginer din Europa)
10. Cecilia Cuţescu-Storck (prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa) 11.Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu (prima femeie doctor în drept din lume)
12. Ecaterina Teodoroiu (eroină în Primul Război Mondial)
Alegerea celor 12 personalităţi a fost realizată de echipa proiectului pe criterii de notabilitate şi de relevanţă la nivel naţional şi internaţional.
Proiectul “ALTFEM” îşi propune îmbunătăţirea percepţiei asupra femeilor şi creşterea gradului de conştientizare a experţilor şi operatorilor mass-media, a partenerilor soci