Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Izvoru Ştei - 55 de ani de la înfiinţare

Publicat in Crisana, marți 30 octombrie 2012 ·

În luna octombrie a acestui an, Banca Cooperatistă Izvoru Ştei a sărbătorit împlinirea a 55 de ani de la înfiinţare. Momentul aniversar a fost marcat printr-o Adunare Festivă, desfăşurată la Casa de Cultură din Ştei, la care a fost prezentă conducerea Băncii Centrale Cooperatiste Creditcoop, în frunte cu preşedintele acesteia, dr. Adrian Morar, dar şi 14 directori generali, conducători ai celor mai mari bănci cooperatiste din ţară, membri ai Comitetului Consultativ al Creditcoop. De asemenea, la adunarea festivă au participat preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, şi fostul deputat Mihai Bar, cei care au sprijinit cauza cooperativelor de credit în momentele dificile, precum şi reprezentanţi ai administraţiilor locale din zonă.

"Această aniversare ne prilejuieşte multe motive de mândrie şi, mai ales, ne dă dreptul să vorbim despre banca noastră, despre istoria şi oamenii ei. Printr-o generoasă şi curajoasă iniţiativă a unor oameni simpli, dar destoinici, Cooperativa Izvorul ia fiinţă la data de 17 decembrie 1957, în adunarea populară din Bunteşti. Organizată în localul şcolii generale, îşi alege un consiliu de conducere format din 5 persoane, avându-l în frunte pe Gheorghe Nica, ţăran din Bunteşti. Este încadrat un contabil-casier în persoana lui Ioan Cioarsă, cel care cu adevărat a vegheat şi s-a preocupat de dezvoltarea acesteia pe mai târziu. Se constituie un fond social în suma de 8.000 lei. Sediul se stabileşte într-o camera de 2/2 m din incinta Primăriei Bunteşti, unde funcţionează până la 15 septembrie 1973, când sediul este mutat la Ştei, odată cu reînfiinţarea cooperativei de consum, avandu-l ca preşedinte pe Dumitru Lucuţa", a menţionat preşedintele Băncii Cooperatiste Izvoru Ştei, ec. Miron Horgiu. La 1 octombrie 1975, fuzionează cu Cooperativa de Credit Beiuş, mutându-şi sediul la Beiuş, iar preşedinte este ales Nicolae Gavra. La

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

O țară europeană intenționează să trimită deținuți în Kosovo din cauza suprapopulării penitenciarelor: „Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

Libertatea acum 3 ore
Belgia explorează posibilitatea de a transfera deținuți într-o închisoare din Kosovo începând cu 2027, ca soluție pentru supraaglomerarea penitenciarelor. Ministrul belgian al Justiției, Annelies Verlinden, a anunțat că au fost inițiate discuții în

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 4 ore
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 8 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Vremea

București
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

dum.

6°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
dum.

8°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°