Irene, Dennis, Katrina, Ike, Luis şi, mai nou, Sandy, sunt nume care vor răsuna puternic în sufletele locuitorilor de pe toate continentele americane. Furtunile tropicale transformate în uragane au măturat zonele de coastă sau au intrat în interior şi au provocat ravagii şi au afectat milioane de oameni.
Tradiţia numirii furtunilor tropicale din Atlantic este veche de câteva sute de ani, când popoarele din Caraibe numeau furtunile după sfântul sărbătorit în acea zi de calendarul catolic. Aceasta a continuat până la cel de-Al Doilea Război Mondial, când meteorologii au început să folosească nume feminine pentru furtuni.
Din 1953, serviciul de meteorologie din Statele Unite a adoptat oficial ideea numirii furtunilor tropicale care prezintă rafale de vânt constante cu viteze de peste 60 de kilometri la oră, escaladate la nivelul de uragan când vântul depăşeşte 120 km/h.
Tot atunci s-a stabilit un alfabet fonetic, format din 21 de litere (alfabetul american, mai puţin literele Q, U, X, Y şi Z), care să reprezinte iniţialele pentru numele feminine. După protestele şi mişcările feministe din anii '60 şi '70, procedura s-a schimbat pentru a include şi nume de bărbaţi, începând cu 1978.
Astfel, numele primei furtuni tropicale a anului începe cu litera "A", a doua cu litera cu "B" şi tot aşa până la finalul alfabetului. În anii cu număr impar, prima furtună are nume de bărbat, a doua de femeie, iar în anii cu număr par, prima furtună primeşte nume feminin, urmată de un altul masculin.
Motviele pentru care s-a decis numirea oficială a furtunilor ţin de informarea rapidă, exactă, care să creeze cât mai puţină panică în rândul populaţiei. Un nume simplu, uşor identificabil în orice limbă este mai uşor de reţinut decât coordonate, intensitatea vântului, longitudine, latitudine sau alte detalii tehnice.
De-a lungul
