Norvegia, Danemarca, Suedia, Australia şi Noua Zeelandă ocupă primele cinci locuri într-un top privind prosperitatea realizat de institutul independent de studii şi analize sociale Legatum din Londra. România se clasează mult mai jos în top, după state precum Sri Lanka şi Mongolia.
România se află pe locul 60 din 142 de ţări, după Sri Lanka şi Mongolia. România a obţinut cea mai bună poziţie la capitolul siguranţă şi securitate (47), urmat de domeniile educaţie şi antreprenoriat, ambele pe locul 49. Cea mai slabă poziţie, respectiv 113, a fost înregistrată de România în cazul capitalului social. România s-a plasat pe locul 94 în privinţa economiei, pe 71 în domeniul guvernanţei, pe 64 în cel al sănătăţii şi abia pe locul 81 în cazul libertăţii personale.
Între ţările est-europene, România este devansată de Cehia (locul 28), Polonia, (32) Ungaria (39), dar şi de Bulgaria, care ocupă poziţia 48.
În urma României s-au plasat state precum Rusia (66) şi Ucraina (71).
Statele Unite ocupă abia poziţia a 12-a, urmate în ordine de Marea Britanie şi Germania. Franţa se află pe locul 21, iar Spania pe 23.
La realizarea clasamentului a fost calculat un indice care a luat în considerare factorii economie, antreprenoriat şi oportunităţi, guvernanţă, educaţie, sănătate, siguranţă şi securitate, libertate personală şi capitalul social.
Studiul acoperă 96% din populaţia lumii, în încercarea de a evalua sănătatea economică a unei naţiuni dincolo de indicatori precum Produsul Intern Brut.