Scris de Monica Ardelean - ARAD. E.ON Gaz Distribuţie anunță întreruperea alimentării cu gaze în cursul zilei de joi, 1 noiembrie a.c., începând cu ora 08.00.
Alimentarea cu gaz va fi întreruptă pe următoarele străzi: Feleacului, Haica-Sava, Deltei, Aviator Vuia, Calea Victoriei, Calea Bodrogului, Aeroportului, P-ta Spitalului, Inului, Pelinului, Vrabiei, Ioan Moldovan, Matasari, Selari, Simion Barnutiu, Octav Bancila, Alexandru Vlad, Nicolae Stefu, Militari, Teodor Ceontea, Voluntarilor, Coriolan Petreanu, Barabas Bela, Aleea Agnita, Banu Maracine, A. Karoly, A. Saguna, Marasesti, George Cosbuc, E.G. Birta.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai probabil începând cu ora 20.00. Din cauza acestor lucrări există riscul ca în cartierul Alfa, Pârneava, Cadaş-Silvaş, Confecţii şi Centru să se înregistreze fluctuaţii ale presiunii gazelor naturale. Lucrările efectuate reprezintă finalul a două proiecte importante de investiţii prin intermediul cărora a fost înlocuită reţeaua de gaz, în lungime totală de peste 2000 de metri pe mai multe străzi din muncipiu iar în cursul zilei de 1 noiembrie se va realizarea cuplarea acestei reţele de gaz la sistemul de distribuţie.
Compania de gaz solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu