Există o categorie foarte tristă printre feministele de la noi: cele care nu au umor. Cele care au impresia că orice glumă care include pe undeva cuvântul „femeie” implică, fără echivoc, faptul că autorul textului/trucajului/bancului în cauză este sexist sau misogin. Sunt acele doamne care ne atacă și pe noi, dar și pe colegii de la Kamikaze sau Cațavencii, cu acuzații absurde și inepte de discriminare. E evident că și cei care susțin un scop nobil, precum feminismul, drepturile homosexualilor sau libertatea de exprimare, nu sunt scutiți de prostie – orice pădure are uscăturile ei, dar a început să mi se ia…
BREAKING NEWS! Sexismul este endemic în România, dar nu glumele cu femei sunt problema. Glumele cu femei, ca şi glumele cu bărbați, sportivi, unguri, muzicieni, filosofi sau pisici nu implică vreo discriminare, vreun gând negru pe care autorul îl are față de categoria cu pricina. Sunt doar glume.
Pe mine, sincer, mă enervează mai rău reclamele la detergent, în care tot timpul femeia se bucură de noile particule micro-S.H.I.T. care spală până și petele de găinaț uscate de trei săptămâni. Adică ce, eu nu sunt în stare să spăl niște haine doar pentru că sunt bărbat, sau cum? Mă enervează mai rău cretinii care stau în fața blocului și fluieră cine știe ce domnișorică mai răsărită care trece pe-acolo, ca niște virgini frustrați. Atitudinile astea de rahat sunt problema, nu un banc scris pe un site. Glumele sunt acolo să amuze, iar, uneori, și conținutul ofensiv este amuzant tocmai pentru că e ofensiv, tocmai pentru că pune problema în termeni exagerați. Uneori, o glumă care exagerează o prejudecată arată tocmai de ce e absurdă și nu ar trebui să existe. Asta e, de multe ori, rațiunea din spatele unora dintre articolele pe care le scriem noi. Alteori, vrem doar să râdem. Și atât. Bănuiesc că și în cazul celorlalte publicații de umor lucrurile stau în ace
