Scris de Otilia Șandor - La patru ani de funcţionare, Spitalul Pelican şi-a deschis secţie de maternitate.
Cu sau fără intenţie, investitorii de la Spitalul Pelican au creat aproape o tradiţie din faptul că anual, chiar în luna aniversării deschiderii spitalului, realizează un pas important în medicina din vestul ţării.
În cei patru ani de activitate, Spitalul Pelican Oradea, situat pe str. Corneliu Coposu nr. 2, înregistrează circa 20.000 de operaţii delicate (marea majoritate minim invazive), circa 30.000 de cazuri spitalizate, sute de mii de consultaţii, tot atâtea analize la imagistică, laborator, cu operaţii unice în ţară, număr mare de pacienţi veniţi să se trateze aici din toată ţara, cu programe naţionale derulate la oncologie, diabet, protezare ortopedică (prima proteză de gleznă din ţară a fost realizată aici), durata medie de spitalizare mică (circa două zile şi jumătate) etc. Distinctă, în spital
Dacă în anii trecuţi în luna octombrie la spital debutau anumite intervenţii chirurgicale aparte, acum, la patru ani, Spitalul Pelican a deschis o secţie de maternitate.
Deschisă oficială azi, 29 octombrie 2012, unitatea pentru gravide, lăuze, copii şi aparţinători este situată la etajul doi de la Spitalul Pelican, dar este amenajată în spaţiu total separat de celelalte specialităţi spitaliceşti. Secţia de maternitate are 23 de paturi, iar salonul VIP, are pe lângă dotarea din celelate saloane şi o canapea confortabilă pentru bucurosul tătic.
Blocul operator destinat naşterilor de orice tip este la etajul trei, în continuitatea blocului operator cu sălile de operaţie pentru celelalte specialităţi medicale. Blocul operator al Maternităţii Pelican se constituie astfel ca un tot unitar, cu două săli de naştere, o sală de cezariene, o unitate de terapie intensivă pentru prematuri şi nou-născuţi.
Zugrăvite aparte, saloanele de la Maternit