Mesajul a fost trimis. Multumesc!

URAGANUL SANDY, efecte în lanţ. Ultima dată s-a întâmplat asta în 1888. Bursa rămâne închisă pentru a doua zi consecutiv

Publicat in Antena 3, marți 30 octombrie 2012 ·

Condiţiile meteo împiedică deschiderea bursei din SUA pentru două şedinţe consectiv, pentru prima dată în decurs de peste un secol, în contextul ravagiilor cauzate pe coasta de Est a Statelor Unite de uraganul Sandy, iar atenţia se îndreaptă acum spre ziua de miercuri, potrivit Bloomberg.

URAGANUL SANDY, tot ce trebuie să ştii despre dezastrul din SUA, aici

NYSE Euronext va testa un plan de urgenţă marţi, pentru situaţia în care piaţa de capital nu va putea relua tranzacţiile nici miercuri. Bursele rămân închise marţi şi se alătură pieţelor de obligaţiuni, după ce vântul foarte puternic şi inundaţiile au paralizat centrul financiar al SUA.

Închiderea bursei pentru două şedinţe consecutiv, prima după 1888, a fost anunţată de operatorul NYSE Euronext după consultări cu alţi operatori bursieri. Anterior, asociaţia pieţelor financiare a recomandat oprirea completă a tranzacţiilor cu instrumente financiare cu venit fix denominate în dolari, după ce această piaţă a avut luni un program mai redus şi a închis la prânz. Uraganul Sandy a atins coasta SUA în statul New Jersey şi se îndreaptă către nord.

Furtuna afectează o regiune cu populaţie de circa 60 de milioane şi a cauzat deja pagube de miliarde de dolari. "Este o situaţie extraordinară, coordonată cu furtună extraordinară. Răspunsul operatorilor şi autorităţilor de reglementare de a închide piaţa a fost adecvat şi rămâne adecvat să fie închisă şi mâine", a declarat, luni, Ryan Larson, şef al diviziei de tranzacţii pe piaţa de capital la RBC Global Asset Management.

Bursa din SUA intenţionează să reia activitatea miercuri, ultima zi a lunii octombrie, dacă permit condiţiile meteo, potrivit NYSE Euronext şi Nasdaq OMX.

Ultima astfel de situaţie pe bursa din SUA a fost înregistrată la 12 martie 1888, New York a fost acoperit de zăpadă de circa jumătate

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 7 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 4 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°