Scris de Leo Sfara - „Bătrâna Doamnă” a câştigat clar meciul din această, în faţa celor de la FCM Târgu Mureş, cu scorul de 2-0.
ARAD. Doar 400 de spectatori au îndurat, astă-seară, frigul şi ploaia pentru a-i vedea la lucru pe favoriţi. Însă, nu au avut ce regreta, căci UTA a făcut cel mai bun meci din acest campionat, reuşind să se impună în faţa celor de la FCM Târgu Mureş, cu scorul de 2-0. Oaspeţii nu au fost o sperietoare, aşa cum credea antrenorul arădenilor, Adrian Falub, iar asta în ciuda faptului că au avut câteva ocazii mari de a înscrie.
UTA a jucat bine, încântător pe alocuri, după minutul 75, unii jucători, precum Laso, făcând şi spectacol, permiţându-şi unele artificii tehnice de mare rafinament, spre bucuria fanilor, care – în ciuda faptului că au fost puţini – au făcut spectacol în tribune.
Ca de obicei, UTA a început mai slab meciul, oaspeţii fiind parcă mai stăpâni pe situaţie, însă doar până în min. 39, când Neagu i-a suflat mingea portarului Abraham, în careu, iar acesta l-a agăţat pe jucătorul arădean: panalty, pe care l-a transformat Gligor şi scorul devenea 1-0.
Replica vizitatorilor nu a întârziat să apară, Huiban şi Precup ratând două mari ocazii, din careu mic.
Repriza secundă a fost la discreţia arădenilor, care s-au desprins decisiv în min. 74, când o fază bine lucrată de aceştia a adus mingea la Laso, acesta i-a pasat perfect lui Bucur, iar acesta a şutat cu sete, de la 8 metri, pentru 2-0. Apoi, UTA a făcut spectacol, a ratat de câteva ori, dar şi oaspeţii puteau reduce din diferenţă, pe contraatac.UTA – Tg. Mureş 2-0 (1-0)
Stadion Francisc Neuman, teren alunecos, timp friguros şi ploaie, spectatori 400. Au marcat: Gligor – penalty, min. 39, Bucur – min. 74
UTA: Amadio – Ene, Gligor, Matei – Feussi, Mărginean, Lazea, G. Neagu – Bîrză (min. 67- Bucur), Laso (min. 89 – Siminic) – Silvăşan (min. 79 – Calv