Doina si Ion Aldea Teodorovici Un omagiu în memoria "luptatorilor pentru unitate si neam", sotii Doina si Ion Aldea Teodorovici, va fi adus astazi, de la ora 18.00, în incinta Galeriilor Anticariat Dumitru Grumazescu. Evenimentul se va desfasura pe notele celebre ale regretatului cuplu, recital de poezie si depanarea amintirilor de catre persoane care au avut onoarea sa-i cunoasca pe cei doi. "Asa cum fiinta lui Dumnezeu s-a topit în nemarginirea Universului, iar întreaga suferinta a neamului a vibrat si mai vibreaza si astazi pe cele patru corzi ale rebelei Balade porumbesciene, tot astfel cele doua fiinte, Doina si Ion, devenite legendare, s-au topit în suferintele acestui pamânt, iar noi, la rândul nostru, ne vedem si mai clar propria fiinta ranita în oglinda neasamuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului sau. Asta au inteles-o Doina si Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur si simplu, au ramas în cântecul lor", arata regretatul poet Grigore Vieru.
De precizat ca, in noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, la orele 2.30, masina în care se deplasau Ion si Doina Aldea Teodorovici spre Chisinau a intrat într-un copac în apropierea localitatii Cosereni, la 49 de kilometri de Bucuresti, România. În masina se aflau patru persoane, soferul si însotitorul au scapat fara nicio zgârietura în timp ce cuplul, aflat pe bancheta din spate, a fost strivit între greutatea masinii si copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost perceputa, la data respectiva, ca o tragedie nationala.
Doina si Ion Aldea Teodorovici Un omagiu în memoria "luptatorilor pentru unitate si neam", sotii Doina si Ion Aldea Teodorovici, va fi adus astazi, de la ora 18.00, în incinta Galeriilor Anticariat Dumitru Grumazescu. Evenimentul se va desfasura pe notele celebre ale regretatului cuplu, recital de poezie si depanarea amintirilor d