• prefectul Nadolu spune că acţiunile de control vor continua în tot judeţul În baza Ordinului Prefectului nr. 256, Corpul de control a continuat verificarea măsurilor de gospodărire și salubrizare întreprinse de administrațiile publice locale, în localitățile Muereasca, Sălătrucel și Berislăvești. Comisia formată din reprezentanţi ai Instituţia Prefectului, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu și Sistemului de Gospodărire a Apelor a verificat starea generală de salubrizare a zonelor aflate în domeniul public al localităţilor (parcuri, târguri etc.), căile de comunicaţii şi staţiile mijloacelor de transport, poduri, podeţe şi perimetrele adiacente acestora, zona de protecţie a cursurilor de apă cadastrate și văile torenţiale. „Verificările au fost efectuate în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, iar acolo unde au fost identificate abandonări necontrolate de deşeuri, pentru a fi folosite ca mijloace de probă, au fost efectuate fotografii în condiţii de luminozitate naturală. În fiecare localitate verificată, echipa mixtă de control a încheiat note de constatare, acte de control cu termene şi responsabilităţi, în care au fost precizate măsuri de eliminare a deficienţelor constatate sau de igienizare a zonelor identificate ca insalubre”, declară prefectul Mircea Nadolu. Trebuie spus că acțiunile de control se desfășoară în conformitate cu prevederile O.G. nr. 21/2002, aprobată prin Legea nr. 515/2002, privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor şi Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Până la această dată au fost verificate un număr de 33 localități (Bujoreni, Dăești, Călimănești, Racovița, Câineni, Milcoiu, Golești, Budești, Malaia, Voineasa, Frâncești, Băbeni, Mihăești, Băile Govora, Pietrari, Bărbătești, Horezu, Costești, Vlădești, Păușești Măglași, Bă