Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţiile de proprietari cer revenirea la convenţii civile

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 30 octombrie 2012 ·

Cheltuielile la consum ale locatarilor ar putea să scadă cu 30% dacă măsura impusă în urmă cu doi ani la Legea 230/2007, Legea asociaţiilor de proprietari, privind angajarea personalului cu carte de muncă ar fi abrogată. În prezent se plăteşte de două ori pentru cheltuieli administrative. Conducerea Federaţiei Alianţei Asociaţiilor de Proprietari Mureş solicită revenirea la vechea formă, adică încadrarea personalului doar prin convenţii civile.

„Consultându-mă cu specialişti în materie, pe undeva această măsură este impusă, pentru că în Codul Civil nu s-a abrogat angajarea prin convenţii civile. Mă refer la ramura asociaţiei de proprietari”, a declarat Ştefan Budai, preşedintele Federaţiei Alianţei Asociaţiilor de Proprietari Mureş, subliniind totodată că a înaintat un demers către organele de conducere ale ţării, iar aspectul a fost discutat în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor care au acceptat propunerea asociaţiilor de proprietari. Dar totul s-a blocat aici. Astfel, Ştefan Budai doreşte un dialog social cu viitorii deputaţi şi senatori de Mureş. „Mi s-a sugerat să iau legătura cu senatorii şi deputaţii de Mureş ca să prezinte cazul acesta în dezbatere, dar având în vedere că acum începe campania, după alegeri mă voi prezenta cu o adresă prin care o să le solicit deputaţilor, care vor fi aleşi, ca primordial să le fie acest lucru”, a mai spus Ştefan Budai.

În prezent toate asociaţiile de proprietari şi-au angajat personalul cu contracte de muncă însă până a fost pusă în practică măsura s-au soldat şi unele amenzi din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş, mai susţine Budai.

Cheltuielile la consum ale locatarilor ar putea să scadă cu 30% dacă măsura impusă în urmă cu doi ani la Legea 230/2007, Legea asociaţiilor de proprietari, privind angajarea personalului cu carte de muncă ar fi abrogată. În prezent se plăteşte de do

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu a desfiinţat cabinetul de război al guvernului

News.ro acum 40 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dizolvat cabinetul de război format din şase membri, a declarat luni un oficial israelian, o măsură aşteptată, care a venit după plecarea din guvern a fostului general de centru Benny Gantz, relatează Reuters

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum o ora
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum 7 minute
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 3 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum 2 ore
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața serviciilor de citire a contoarelor de energie electrică din România

Ziua Constanta acum 6 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigație privind posibile trucări ale unor licitații publice organizate de unele autorități/entități contractante pentru atribuirea contractelor de servicii de citire a contoarelor de energie electrică din Rom

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi de la BES Sectorul 1 /Ce face acest guvern, un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept/ Precizările Jandarmeriei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°