Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ați mers vreodată cu “nașul”? Cum vi se pare situația actuală a instituției CFR Călători?

Publicat in Impact in Gorj, marți 30 octombrie 2012 ·

„Împreuna cu toţi studenţii gorjeni şi doljeni (eram peste 30-40) am făcut naveta cu “naşu” săptămânal, cinci ani (1963-1968), pe ruta Târgu-Jiu-Petroşani, în perioada studenţiei. De atunci nu am mai avut contact cu CFR decât în interes de serviciu, când mi se decontau biletele. Am suficiente argumente să condamn chiar şi menţinerea sporadica a acestei tradiţii în România mai ales după “revoluţia” (involuţia) din 89, dar să capete caracter de masă, zău că nu-mi puteam închipui. Fiind o practică generalizată şi în sângele naşului şi al calculatorului, pentru eradicare nu există decât o singură soluţie simplă: desfiinţarea naşului. Vor şefii acest lucru? Au ei interes să renunţe la nişte avantaje, fără nici un efort suplimentar? Cum putem renunţa la “naşu” că la călători nu putem renunţa? Cum am văzut în Japonia. Fiecare călător îşi cumpără biletul de tren sau metrou de la bancomat pe ruta dorită înainte de a intra pe peron. Intrarea pe peron nu îţi este permisă, electronic, decât cu acest bilet. Ajuns la destinaţie, ieşirea de pe peron se face cu acelaşi bilet, iar dacă, din greşeală, ai depăşit staţia pentru care ai plătit biletul, nu-ţi este permisă ieşirea decât după plata integrală a biletului pe ruta parcursă. Nu vi se pare o chestiune civilizată? Nu ştiu şefii de la CFR de aceste metode moderne? Ştiu, dar nu este voinţa, deşi investiţia este minoră şi poate fi amortizată în foarte scurt timp. Uite un exemplu de investiţie pe fonduri UE nerambursabile. La muncă domnule ministru, daca vrei să rămâi în istoria CFR”Nicu Bercea

„Nu am mers şi nu voi merge niciodată cu naşu. Mi se pare imoral să dau bani unor oameni, ca să ce? Plătesc biletul pe întreg, chiar dacă ar fi să îmi dau şi ultimul ban din buzunar. În felul acesta nu încurajez prostia şi nesimţirea şi nici cerşetoria. Am ajuns de râsul Europei”cetăţean

„Împreuna cu toţi studenţii gorjeni şi do

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°