Procurorii DIICOT şi poliţiştii bucureşteni au prins un grup de cinci persoane care încerca să vândă 50 de kilograme de cocaină, contra sumei de 3 milioane de euro.
Drogurile proveneau din America de Sud şi aveau puritate de 90%, valoarea de piaţă fiind mult mai mare decât preţul cerut de cei cinci - aproximativ 5 milioane de euro.
Grupul a introdus drogurile în Europa printr-un port din Spania, apoi le-au adus în România cu maşina. Cei cinci au fost prinşi în flagrant, în Satu Mare, în timp ce încercau să vândă cocaina.
Cei cinci traficanţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
Gruparea de traficanţi era specializată în transportul de mari cantităţi de cocaină pe ruta America de Sud - Europa - Turcia, conform Poliţiei Române. Cei cinci aveau vârste cuprinse între 21 şi 51 de ani.
La momentul flagrantului, drogurile erau porţionate în calupuri de câte un kilogram şi ambalate în folie de diferite culori.
Poliţiştii au făcut şi 7 percheziţii la domicilii în Satu Mare şi Bucureşti, în urma cărora au ridicat 14 telefoane mobile, 16 cartele sim, două laptopuri şi o unitate centrală de calcul, un autoturism, 28.000 de euro şi 12.000 de lei, mai multe carduri bancare, precum şi cheia de la o cutie de valori, închiriată într-o unitate bancară.
În urma percheziţionării casetei de valori au fost descoperiţi 24.000 de euro şi 20.000 de lei, bani suspectaţi că ar proveni, de asemenea, din traficul de droguri.
Procurorii DIICOT şi poliţiştii bucureşteni au prins un grup de cinci persoane care încerca să vândă 50 de kilograme de cocaină, contra sumei de 3 milioane de euro.
Drogurile proveneau din America de Sud şi aveau puritate de 90%, valoarea de piaţă fiind mult mai mare decât preţul cerut de cei cinci - aproximativ 5 milioane de euro. @N_