Un adolescent din Focşani, care nu a ajuns încă la vârsta majoratului, a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat de furt calificat. În acelaşi dosar a mai fost cercetat un tânăr, care ar fi participat şi el la comiterea faptei, însă lipsa antecedentelor penale l-a ajutat, astfel încât a scăpat numai cu o amendă.
Situaţia lui M. V., de 17 ani, a fost diferită, pentru că nu era la prima abatere, fiind eliberat din penitenciar în luna iunie, ultima condamnare fiind de un an şi şase luni, tot pentru furt. În dosarul trimis la instanţă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani se arată că în august, cei doi tineri s-au întâlnit şi au decis să sustragă material feros de pe un şantier de pe strada Măgura, din Focşani. Pe 5 august, băieţii au reuşit să escaladeze gardul şantierului şi potrivit actului de sesizare a instanţei, au furat materiale feroase în valoare de 300 de lei. Au intrat apoi în cabina macaralei, de unde au luat electromotorul. Ambii au recunoscut fapta.
Un adolescent din Focşani, care nu a ajuns încă la vârsta majoratului, a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat de furt calificat. În acelaşi dosar a mai fost cercetat un tânăr, care ar fi participat şi el la comiterea faptei, însă lipsa antecedentelor penale l-a ajutat, astfel încât a scăpat numai cu o amendă.
Situaţia lui M. V., de 17 ani, a fost diferită, pentru că nu era la prima abatere, fiind eliberat din penitenciar în luna iunie, ultima condamnare fiind de un an şi şase luni, tot pentru furt. În dosarul trimis la instanţă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani se arată că în august, cei doi tineri s-au întâlnit şi au decis să sustragă material feros de pe un şantier de pe strada Măgura, din Focşani. Pe 5 august, băieţii au reuşit să escaladeze gardul şantierului şi potrivit actului de sesizare a instanţe