Astăzi se împlinesc 57 de ani de la moartea profesorului Dimitrie Gusti, cel care a creat Muzeul Naţional al Satului din Capitală, fiind totodată întemeietorul Şcolii româneşti de Sociologie. Ce se poate spune despre un om a cărui viaţă a fost legată de un zbuciumat început de secol, a cărui plecare din lume s-a petrecut în vremea în care norii negri ai comunismului se întindeau peste România? Răspunsul nu este deloc simplu, însă când spui Dimitrie Gusti, primul lucru care îţi vine în minte este Muzeul Naţional al Satului care îi poartă numele, un simbol al românilor. În dorinţa de a găsi un teren potrivit pentru a amenaja muzeul, profesorul Dimitrie Gusti a acceptat propunerea Primăriei Municipiului Bucureşti de a "organiza în Parcul Carol al II-lea, pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, la marginea Lacului Băneasa, de curând asanat, şi al cărui prilej de deschidere să fie festivităţile Lunei Bucureştilor din acest an". Muzeul Satului a devenit astfel primul muzeu în aer liber din România şi al doilea în Europa, după Skansen din Suedia. Proiectarea muzeului a fost încredinţată lui H.H. Stahl şi lui Victor Ion Popa. Trebuia să se ţină seama de multe detalii, astfel încât muzeul să nu fie "o colecţie de case înşirate sau înghesuite în aer liber, ci să fie un «sat-muzeu», … deci să reprezinte, în unic, un sat real, un sat real, cu uliţele, plantaţiile, fântânile, pieţele lui". Muzeul a fost gata într-un timp-record: două luni.
"Dimitrie Gusti a parcurs cu genialitate un cursus honorum care a marcat principalele preocupări şi provocări ale începutului de veac XX. Sociolog, filosof, etician şi profesor de mare clasă, ministru al Învăţământului, membru al Academiei Române din 1919 şi apoi preşedinte al acestui înalt for naţional, în perioada 1944-1946, membru al mai multor academii din străinătate, institute şi societăţi de sociologie, Dimitrie Gusti s-a
