Reprezentanţi ai sistemului de sănătate, ai Guvernului şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi s-au reunit la Palatul Parlamentului în cadrul Health Forum, pentru a discuta perspectivele sistemului naţional de sănătate.
UPDATE: 13.30 Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, a declarat marti, în cadrul aceleiaşi conderinţe că "alocarea de resurse în sistemul medical este făcută în acest moment inechitabil."
Potrivit acestuia, 11% din medici şi 14% din asistente, servesc cei 46% din populaţia României care trăieşte în mediul rural, iar în Bucureşti, unde locuiesc 10,6 dintre asiguraţi, au fost alocate 18,2% din resursele bugetare pe acest an.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, prezent şi el la această conferinţă a subliniat faptul că în sistemul sanitar românesc actual domneşte un adevarat haos. "Subfinanţarea există în 2012, deşi vorbim de reformă în sănătate constant. Performanţele au scăzut până la un nivel ingrijorător. Salariile din sistemul de sănătate sunt dezastroase, un medic rezident are între 700 şi 800 de lei, după şase ani de facultate şi alţi şase de rezidenţiat. Am aflat că fac gărzi neplătite, am aflat că rezidenţii se bucură de câteva tichete de masă. E tragic. Acum s-au deblocat posturi, dar paradoxul este că n-are cine să se înscrie la concurs", a declarat Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputatilor.
Pe de alta parte, dr. Raed Arafat a declarat că Sănătatea este un loc în care sunt foarte multe interese, pentru că nu întotdeauna interesul bolnavului primează. În replică, Victor Ponta a declarat că “medicii şi pacienţii nu beneficiează de acelaşi lobby ca şi principalii jucători pe piaţa medicamentelor.”
"Ideea este să găsim soluţia ca în jurul acestui pacient să creăm un sistem medical. Un sistem sanitar are nevoie de finanţare, suntem ultima ţară din UE în privinţa