- Cultural - nr. 211 / 30 Octombrie, 2012 Pamantul cel care ne hrane ste, ne imbraca, ne creeaza mediul de viata, ne odihne ste, mai precis ne determina existenta si eternitatea, este cel mai de pret avut al omului. De la roadele pamantului incepe existenta umana, prin hrana vegetala si animala. Valoarea importanta a pamantului pentru om a fost in cel mai inalt grad exprimata de taranul roman, de-a lungul secolelor. El a iubit, a tinut la petecul lui de pamant ca la copiii lui, l-a considerat ceva sfant, facand parte din fiinta, existenta lui. Pentru o palma de pamant a fost in stare sa-si dea si viata. Pentru taranul roman pamantul, tarlaua lui, erau sinonime cu familia, cu tara. Ce a reprezentat pamantul pentru taranul roman, foarte real, sugestiv, expresiv, spunea Ionel Teodoreanu in ,,La Medeleni”:,,Oamenii fara pamant sunt orfani. Asta stiu bine taranii(...). Un fiu care vinde pamantul mostenit se leapada de strabuni, ramane singur. Constiinta de proprietate te face altfel de cetatean al tarii tale, decat limba vorbita si scrisa. Ai o bucata din trupul tarii. O fractiune din hrana tarii tale iti apartine. Oraseanul nu cunoaste acest sentiment. Pentru el, iubirea de tara e o sinteza intelectuala si afectiva; pentru proprietar, e un fapt concret”… Pamantul este singurul bun material cu trei proprietari de drept: Dumnezeu, cel care l-a creat; societatea, obstea, tara in care este incadrat, si individul ce-l primeste in administrare cu obligatia de a-l transmite urmasilor. Pamantul nu se caseaza, nu se demoleaza, nu se distruge, ci numai isi diminueaza sau imbunatateste calitatile. Aceasta ne arata necesitatea stringenta ca pamantul trebuie sa ramana in proprietatea romanilor, indiferent de etnie. Curentul actual de a face bani, rapid, din orice, numai din munca nu, face ca acest sentiment nobil al iubirii de pamant, de glia stramoseasca, de sat, de proprietate