Un adolescent francez de 18 ani s-a sinucis dupa ce a fost victima unui santaj pe Facebook, scrie Ouest-France. Pe 10 octombrie, in aceeasi zi cu Amanda Todd (tanara canadiana care si-a luat zilele dupa ce a fost obiectul unei hartuiri cibernetice), Gauthier s-a spanzurat in chioscul din gradina casei.
In acea zi, baiatul statea la calculator. Conectat la Chatroulette (site de intalniri prin webcam), el a facut cunostinta cu o tanara care s-a dezbracat si i-a cerut si lui sa faca acelasi lucru. I-a dat ascultare si cei doi s-au intalnit apoi pe Facebook. Spre mirarea adolescentului, fata nu avea decat un prieten pe site-ul de socializare, pe el. Tanara i-a spus ca 'tocmai isi refacuse profilul'.
A acceptat explicatia ei si apoi au urmat mesaje amenintatoare din partea interlocutoarei. 'Iti distrug viata si difuzez filmarea la toti prietenii tai', a scris ea, enumerand contactele lui Gauthier. Cuprins de panica, baiatul a iesit in viteza din casa. 'Ca si cum nu ar fi vazut pe nimeni in jur', spune mama lui, care era acasa cand s-au petrecut faptele, alaturi de cele doua fiice.
Fata de pe Facebook l-a amenintat ca posteaza filmuletul cu Gauthier daca acesta nu ii da 200 euro. 'Totul s-a petrecut sub acoperisul nostru, de-asta ne doare. In locul in care ne credeam copiii in siguranta', adauga mama. Gauthier era un copil fara probleme, deloc dependent de calculator, ci mai degraba sportiv - juca baschet - si foarte protector cu cele doua surori.
Datorita adresei IP a calculatorului, anchetatorii au aflat ca mesajele erau trimise dintr-o cafenea cu calculatoare din Abidjan (Coasta de Fildes). Potrivit Parchetului din Brest, gasirea vinovatilor va fi foarte dificila, chiar imposibila. Familia s-a hotarat sa vorbeasca cu presa pentru a-i avertiza pe tineri asupra pericolelor internetului
(sursa: agerpres)
Un adolescent francez d