Eram redactor şef al ziarului Tineretul liber, calitate în care l-am însoţit pe preşedintele Ion Iliescu, alături de alţi câţiva jurnalişti, într-o vizită în America Latină. Se întâmpla asta acum vreo … mie de ani, adică în vara anului 1991! În vremurile ale ciudate, funcţionau altfel relaţiile dintre oameni, între oamenii din presă şi oamenii politici, vreau să spun. Se găseau foarte repede unii pe alţii, atunci când se căutau, şi, mai cu seamă, găseau timp, deşi erau multe lucruri de făcut, să stea, ori de câte ori era cazul, de vorbă . Chiar dacă în răspăr, cel mai adesea. Pe Adrian Năstase, care era de vreun an ministru de Externe, l-am găsit fără să-l caut. Ne aflam în acelaşi avion. Ore în şir am stat chiar pe scaune alăturate. De multe ori chiar m-am întrebat, omul ăsta este ministrul de Externe al României? Mi se părea anormal de normal felul în care îmi vorbea. Cred că dacă se lungea cu câteva zile călătoria, am fi ajuns poate să ne tutuim. Nu s-a întâmplat din fericire asta. Aşa cum nu s-a întâmplat să devenim prieteni. Ceva s-a întâmplat totuşi, înainte de-a ateriza la Bucureşti. Adrian Năstase m-a învitat să-l vizitez, într-una din zilele următoare, la minister. Nu ştiu dacă aveam de gând s-o fac. Nici n-am avut timp să aflu, pentru că chiar a doua zi de la întoarcere, cineva a sunat la redacţie, ca să-mi spună că sunt aşteptat  la….La guvern, aşa reţinuse secretara. Aşteptat de cine? am întrebat. De Adrian Năstase, parcă aşa a zis! Ministerul de Externe îşi avea sediul în clădirea guvernului, aşa că am luat de bun ce mi s-a spus, şi-am purces, un ceas mai târziu, într-acolo. Cei de la intrare nu ştiau nimic. Au sunat la cabinetul ministrului, pentru  afla că nu se ştia nici acolo. Cu toate acestea, mi s-a comunicat că sunt aşteptat de domnul ministru, dacă tot am venit! Adrian Năstase m-a primit surâzător.Mi-a oferit chiar şi o bere la cutie. Numai că nu