Capsula spaţială Dragon, fabricată de compania americană SpaceX, a amerizat fără probleme, duminică, în Oceanul Pacific, în apropiere de California, după ce a petrecut 18 zile conectată la Staţia Spaţială Internaţională, la bordul căreia a transportat în premieră alimente şi combustibil.
Capsula Dragon, fără echipaj uman, a atins apa Oceanului Pacific după o coborâre lină, frânată de trei paraşute uriaşe, la ora 19.22 GMT, au anunţat reprezentanţii NASA şi cei ai companiei SpaceX, citaţi de AFP. Câteva ambarcaţiuni au pornit apoi în mare viteză pentru a recupera capsula.
Capsula s-a desprins de ISS cu ajutorul unui braţ robotizat, manevrat de unul dintre cei şase astronauţi prezenţi la bordul staţiei, în jurul orei 13.29 GMT, iar apoi s-a îndepărtat de ISS, propulsată de motoarele sale orbitale.
Dragon şi-a pornit apoi motoarele operaţionale pentru 12 minute, pentru a-şi micşora viteza şi pentru a se plasa pe orbita terestră.
La altitudinea de 13.700 de metri, două paraşute supersonice s-au deschis, urmate de deschiderea, la 3.000 de metri, a altor trei paraşute uriaşe.
Centrul spaţial din Houston a controlat operaţiunea de desprindere de ISS a capsulei Dragon, un vehicul de şase tone în forma unui clopot, echipat cu două antene solare. Centrul de control al companiei SpaceX, din localitatea californiană Hawthorne, a preluat apoi controlul asupra manevrelor de revenire în atmosferă, în timp ce NASA a contribuit cu sprijin tehnologic în privinţa serviciilor de comunicare.
SpaceX a lansat capsula Dragon la bordul unei rachete Falcon 9, pe 7 octombrie, de la baza aeriană Cape Canaveral din Florida. Plasarea capsulei pe orbită a fost reuşită, în ciuda defectării unuia dintre cele nouă motoare ale lansatorului Falcon 9.
Dragon, care a efectuat prima livrare comercială de alimente, echipamente şi combustibil la bordul ISS, pent