USL nu are nici cea mai mică intenţie să facă rabat de la strategia de consolidare a unui stat autoritar, cu ajutorul căruia să se menţină cât mai mult la putere.
Indiferent de greşeli, de puciul de astă-vară, de Oltchim şi Diaconescu, de înrăutăţirea situaţiei economice şi accentuarea sărăciei, de promisiunile neonorate sau de câte prostii vor mai face Ponta şi Antonescu în dispreţul lumii civilizate, USL va câştiga alegerile. Chiar dacă va avea sub 50% la vot, va domina parlamentul ca număr de mandate, consecinţă a imbecilului sistem scornit în 2008 de PNL, PSD şi Pârvulescu. Nu ştiu care ar putea fi minunea care să împiedice formarea unei monstruoase coaliţii de două treimi, ce va putea schimba Constituţia aşa încât să golească de sens instituţiile care au împiedicat finalizarea loviturii de stat - Curte Constituţională, CSM, DNA şi Parchet - dinamitând astfel definitiv echilibrul puterilor în stat. Ce ştiu sigur este că minunea nu va veni de la ARD.
Puţini au anticipat în mai, inclusiv preşedintele, că USL se va lansa, înainte de a fi legitimată politic prin alegeri, în această bătălie pentru instaurarea unui regim oligarhic autoritar. Între timp, semnalele că va continua pe acest drum, în pofida Uniunii Europene, a izolării şi a consecinţelor care decurg de aici, au devenit certitudine. Din septembrie încoace, nu există gest făcut de USL şi liderii săi care să nu se constituie într-un argument al programului - realul program de guvernare -, de a controla discreţionar orice instituţie, fie modificând legi, fie politizând, fie pur şi simplu desfiinţându-le. Pentru prima oară în ultimii 10 ani, au fost trecute sub control politic Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Consiliul Naţional de Reglementare a Contestaţiilor (CNSC), în privinţa ultimului, guvernul primind o avertizare de la Klaus Wiedner, şeful Unită