Asociaţia Multicare Suceava organizează joi, 8 noiembrie, la ora 17:00, la Iulius Mall Suceava, Spectacolul caritabil „Din inimă... pentru inimă!”, la care vor evolua interpreţii Andreea Chisăliţă, Diana Alexa, Lucian Dragotă, Vlad Dumitru şi Formaţia „Ciutura”.
În cadrul evenimentului caritabil, va fi organizată şi o expoziţie de desene, obiecte donate, precum şi produse hand-made. Acţiunea are ca finalitate strângerea de fonduri pentru Denis Anghel, din satul Rotunda, care va împlini, pe 22 noiembrie, 2 ani. Pentru ca inima lui să funcţioneze normal, Denis are nevoie de o intervenţie chirurgicală. Costurile legate de tratament şi recuperare se ridică la 2.000 de euro. Organizatorii evenimentului ne-au spus că nu îşi propun să strângă întreaga sumă, „însă, este important să fim alături de el, acum, cât inima lui mai poate fi recuperată”. Cont Unicredit Ţiriac Bank: Ro55bacx0000000781568000, cont în lei, Popa Ionela. Evenimentul este organizat şi cu sprijinul voluntarilor, profesori şi elevi, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Asociaţia Multicare Suceava organizează joi, 8 noiembrie, la ora 17:00, la Iulius Mall Suceava, Spectacolul caritabil „Din inimă... pentru inimă!”, la care vor evolua interpreţii Andreea Chisăliţă, Diana Alexa, Lucian Dragotă, Vlad Dumitru şi Formaţia „Ciutura”.
În cadrul evenimentului caritabil, va fi organizată şi o expoziţie de desene, obiecte donate, precum şi produse hand-made. Acţiunea are ca finalitate strângerea de fonduri pentru Denis Anghel, din satul Rotunda, care va împlini, pe 22 noiembrie, 2 ani. Pentru ca inima lui să funcţioneze normal, Denis are nevoie de o intervenţie chirurgicală. Costurile legate de tratament şi recuperare se ridică la 2.000 de euro. Organizatorii evenimentului ne-au spus că nu îşi propun să strângă întreaga sumă, „însă, este important