Îmbătați de laudele emisarilor europeni, aleșii noștri își perfecționează arta disimulării și a jocurilor de culise.
Nu aduce anul, cât aduce ceasul. Într-o conferință de presă, primarul Dorin Chirtoacă a anunțat că autorizația de construcție a bisericii de la Kentford a fost anulată în urma unor investigații de presă, care au scos la iveală nereguli din partea investitorului. Salutară această „răzgândire” a primăriei, deși, vorba aceluiași edil-șef, ce-ar zice Ștefan cel Mare?… La cât scandal, la câte pasiuni a declanșat inițiativa ridicării unei biserici private pe un teren public prin sacrificarea unui parc din centrul orașului, cetățenii ar fi meritat să li se prezinte mai multe detalii și documente legate de această afacere controversată. Transparența autorităților publice lasă mult de dorit în Republica Moldova. De aceea, oamenii au rămas cu senzația că această „tăiere a nodului gordian” nu e decât o mușamalizare, că la mijloc au fost influențe oculte, de ordin politic și financiar.
Tot o întâmplare asaltată de diverse zvonuri este și votarea victorioasă a celor trei directori cu atribuții în zona siguranței naționale, combaterii corupției și a controlului averilor înalților demnitari: Mihai Bălan (SIS), Viorel Chetraru (Centrul Anticorupție) și Anatol Donciu (Comisia Națională de Integritate). Mult timp liderii politici nu reușeau să ajungă la un compromis în această problemă: Mihai Ghimpu cerea cu insistență un loc în Biroul Permanent al Parlamentului, iar premierul Filat lansa niște avertismente criptate, care sugerau mari tensiuni în sânul coaliției. Și, deodată, toate divergențele au dispărut. Parlamentarii Alianței, pătrunși de responsabilitate pentru destinul țării, au deblocat situația, completând mașinăria statului cu cele trei piese lipsă. Numirile au fost atât de fulgerătoare încât nimeni nu a stat să dezbată și să cerceteze suspici