Europarlamentarul PDL Petru Luhan s-a lansat, miercuri, într-un atac dur la adresa preşedintelui Parlamentului European (PE), Martin Schulz, pe care l-a acuzat că încalcă regulamentele Parlamentului European şi ajută USL în campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Totodată, europarlamentarul PDL a atras atenţia că va cere Parlamentului European să verifice din ce buget au fost plătite acţiunile electorale ale domnului Schulz în favoarea USL, potrivit unui comunicat remis, miercuri, România liberă.
"În momentul în care Martin Schulz, în calitatea sa de lider al grupului socialiştilor, a devenit preşedintele Parlamentului European, acesta şi-a luat angajamentul ferm că va fi imparţial şi nu va sprijini interesele grupului politic din care face parte", se arată în comunicatul citat.
"Consider că momentul ales de către domnul Schulz pentru a face o vizită în România este total neadecvat, având în vedere că alegerile parlamentare se apropie cu paşi repezi. Chiar regulamentul de funcţionare a Parlamentului European interzice implicarea deputaţilor europeni în campaniile electorale ale altui stat membru şi folosirea bugetelor instituţiilor europene în acest sens. In plus, în calitatea sa de preşedinte al Parlamentului European, domnul Schulz are o responsabilitate suplimentară de a rămâne imparţial şi este nedemn de un înalt funcţionar european să recurgă la asemenea practici neloiale", a declarat europarlamentarul Petru Luhan.
Luhan îl mai acuză pe Martin Schultz nu a ţinut cont de recomandările marilor lideri socialişti europeni şi a riscat mult venind în România: "Trebuie reamintit faptul că în urma cu câteva luni, noul lider al grupului socialist din Parlamentul European, austriacul Hannes Swoboda, la recomandările liderilor guvernelor şi partidelor socialiste din Franţa, Germania şi alte state membre, a refuzat să vină la Bucureş