La scurt timp după meciul pierdut de „Vladi” pe terenul Mătăsariului, Cristian Sculici a anunțat conducerea clubului arădean că nu mai dorește să fie antrenorul principal al echipei. Deși președintele Rolland Szabo n-a fost de acord cu decizia, Sculici și-a menținut poziția.
„I-am cerut să se mai gândească, dar a hotărît că e mai bine așa, iar cel puțin până la finalul turului s-a delimitat de prima echipă. E o perioadă grea în club pentru că nu avem nicio victorie, iar în asemenea situații e limpede că toată lumea are o parte de vină. S-au făcut greșeli din partea tuturor, acum nu ne rămâne decât să încercăm să adunăm cât de multe puncte putem până în iarnă. Mergem pe mâna trioului Nicolae Mitu – Marius Ciubăncan – Florin Rusu în continuare”, a precizat Rolland Szabo.
Cristian Sculici a fondat CS Vladimirescu în anul 2003, clubul având să readucă în scurt timp comuna în elita fotbalului județean, după dispariția Jandarmeriei, retrasă de fostul președinte Ioan Petrică în 2001. Acum doi ani, cu Sculici la timonă, trupa arădeană reușea cea mai mare performanță din istorie – titlul de campioană județeană, Cupa României (faza pe județ) și câștigarea barajului de promovare în Liga a III-a. În primul sezon petrecut la nivelul eșalonului trei, Vladimirescu și-a atins obiectivul, regăsindu-se și la startul sezonului în curs. Anul competițional 2012-2013 a început însă sub așteptări, arădenii nereușind nicio victorie în 8 etape.
Mitu debutează astfel în postura de antrenor principal în compania Reșiței, grupare ce se află și ea în proces de schimbare a băncii tehnice.
La scurt timp după meciul pierdut de „Vladi” pe terenul Mătăsariului, Cristian Sculici a anunțat conducerea clubului arădean că nu mai dorește să fie antrenorul principal al echipei. Deși președintele Rolland Szabo n-a fost de acord cu decizia, Sculici și-a menținut poziția.
„I