Din noaptea de joi spre vineri, comercializat de operatorii mobili
Considerat cel mai aşteptat gadget al anului, cel puţin pe piaţa globală telecom, iPhone 5 este din această noapte disponibil spre comercializare în oferta celor trei mari operatori mobili: Cosmote, Orange şI Vodafone.
Fiecare operator şi-a fixat deja politica de preţuri, având aşteptări mari, în ciuda preţurilor nu tocmai "prietenoase” cu care îşi vinde Apple preţioasa jucărie. Iar optimismul operatorilor se bazează atât pe pre-comenzile epuizate, dar şi pe "socoteala” evenimentelor de lansare din anii trecuţi. Dar să vedem câteva formule de preţ prin care îşi îmbie clienţii cei trei mobili.
16GB/32GB/64GB
În oferta Vodafone, iPhone 5 a intrat la preţuri de 369 euro/469 euro, pentru variantele cu stocare 16/32GB. Pentru versiunea de 64GB costă 569 euro cu abonament iPhone 39 pentru 2 ani si 979 euro la liber. La operatorul Orange, iPhone 5 intră la vânzare cu abonamentele Panteră 31 si Panteră 51: preturile încep de la 269 euro şi ajung până la 569 euro. La liber, preţurile sunt între 749 si 949 euro.
Cosmote şi-a etalat oferta prin abonamentele Smart, la preţuri între 28,5 şI 55,8 euro/lună. Traficul de date inclus ajunge la 2,5GB iar preţurile de achiziţie pentru terminal sunt între 999 RON şi 2549 RON.
Atenţie! Chiar dacă operatorii au afişat tarife în cele mai mici detalii pentru fiecare versiune de iPhone 5, nu toate sunt disponibile din 2 noiembrie. Folosindu-se de "steluţe” (asterisc), suntem informaţi pe site-urile companiilor despre "disponibilitate la o dată ulterioară”...
Care sunt noutăţile?
Comparat cu versiunea precedentă, iPhone 5 vine cu îmbunătăţiri pe linie, de la putere de procesare si grafică până la reţea 4G si siluetă, afişând în sfârşit si un ecran mai mare. Nemultumiţii arată cu degetul spre design, acelas