Nescontate, infrangerile suferite de Pandurii si de Vaslui, la a “plaiesilor” punand un umar de nadejde si arbitrul Al. Tudor, au intarit pozitia de lider a Stelei. Aceasta pare din ce in ce mai greu de ajuns, iar multi o considera de pe acum scapata in castigatoare. Pe de-o parte, pentru ca joaca bine, mai bine ca in sezoanele precedente. Pe de alta, pentru ca urmaritoa-rele ei joaca rau, ba mai au si ghinion. Conteaza mai putin ca Pandurii si Vasluiul au ratat in nestire la Constanta si, respectiv, la Medias, gorjenii chiar si de la 11 metri!
Important e ca, in baza propriilor succese, dar si a unui concurs de imprejurari favorabil, Steaua s-a distantat la 6 puncte. La victoria din intalnirea cu Bistrita, un 4-0 fara echivoc, a contribuit substantial si Mihai Costea. Pentru intaia oara pe parcursul actualului sezon titular in campionat, dupa ce prinsese anterior numai 54 de minute (cronologic, 26 cu Ceahlaul, 19 cu Otelul si 9 cu Pandurii), cel poreclit Nila a reusit sa inscrie de doua ori, premiera pentru el in Liga 1! De aceea a si primit impreuna cu Rusescu, autorul celeilalte “duble”, nota 8 in Gazeta, cea mai mare a meciului. Modest, a afirmat la final “sunt multumit ca a castigat echipa, nu neaparat ca am marcat eu”.
Analizand ultima evolutie a mezinului Costea, dar si declaratia lui de mai sus, se poate spune ca Mihai s-a schimbat. Ca nu mai e figurantul ce-si imagina ca soarele rasare pentru el si tot pentru el apune! Sunt semne ca statul pe banca de rezerve si, in alta ordine de idei, plecarea fratelui sau Florin spre nicaieri i-au folosit. L-au ajutat sa vada realitatea cum e, nu cum si-ar fi dorit sa fie. Pare ca s-a trezit din somn, ca nu mai viseaza.
Schimbarea ma bucura si pentru ca l-am aparat pe ex-craiovean atunci cand multi il transformasera intr-un sac de box si cereau sa fie dat afara din Ghencea! In editorialul din 13 de