Parlamentul demonstreaza nu se afla în slujba poporului, ci este o „unealtă” controlată de o oligarhie (Evenimentul Zilei)
Într-un interviu cu directorul Centrului pentru Studii Est-Europene și Asiatice, Mihail E. Ionescu, „România liberă” obține un răspuns privind viitorul Transnistriei. Expertul intervievat de Sabina Fati spune ca marile puteri si-au mutat atentia de pe Europa pe Asia, iar in aceste conditii este mai de asteptat o apropiere intre Federatia Rusa si Uniunea Europeana decat o recunoastere unilaterala, de catre Moscova, a independentei Transnistriei.
Presa de la Bucuresti se ocupa azi cu precadere de tema lansata la inceputul saptamanii de liderul conservator Dan Voiculescu. Intr-o emisiune de televiziune, acesta a vorbit despre o a treia suspendare a presedintelui Traian Basescu, și care ar trebui declansata cat mai repede, pentru a putea programa referendumul simultan cu alegerile legislative din 9 decembrie. Comentatorii sunt indignati ca nu se aduce niciun motiv de ordin constitutional. De fapt, Dan Voiculescu se teme fie ca Basescu va chema la guvernare opozitia, in caz ca Uniunea Social-liberala nu va obtine o majoritate clara, fie ca va nominaliza un premier din partea USL, dar nu pe Victor Ponta, ci un tradator, care ar fi batut deja palma cu seful statului. „Ce se intampla de doua zile este o clasica operatiune de aducere la ordine a lui Ponta”, scrie Mircea Marian in „Evenimentul zilei”. Premierul social-democrat este presat sa inteleleaga ca, ori merge pînă la capăt pe mâna lui Voiculescu si Crin Antonescu, ori va fi inlocuit, după alegeri, cu ”baronul” de Teleorman, Liviu Dragnea.
Intr-un articol din „Adevărul”, Grigore Cartianu catalogheaza consideratiile lui Voiculescu drept „banditism politic”, in timp ce Mircea Marian explica in „Evenimentul zilei” in ce situatie se gaseste Ponta: daca accept