Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raportul MCV pentru România va fi prezentat până la sfârşitul lui 2012

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Comisia Europeană îşi menţine poziţia din vară privind prezentarea următorului raport MCV pentru România până la sfârşitul acestui an, a declarat, miercuri, Olivier Bailly, purtător de cuvânt al Comisiei. “Cu privire la raportul MCV pentru România, rămânem la ceea ce am spus şi în vară, că va fi prezentat până la sfârşitul anului. Nu am nicio dată precisă să o anunţ, în decembrie sau noiembrie”, a afirmat Bailly, în briefingul zilnic de presă al Comisiei, de la Bruxelles. El fusese întrebat de un jurnalist român despre afirmaţia ministrului român al Afacerilor Europene, Leonard Orban, care a spus recent că informaţiile Guvernului român sunt că raportul MCV pentru România va fi prezentat în ianuarie de către Comisia Europeană. “E prematur să discutăm despre acest raport. Din informaţiile ultime pe care le avem, raportul nu va veni decât undeva în luna ianuarie. Până în ianuarie se pot întâmpla multe lucruri. Deci este prematur să discutăm despre cum va arăta acest raport”, a afirmat Orban luni, într-o conferinţă de presă la sediul MAEur.

Citiţi şi ...:

Comisia Europeană îşi menţine poziţia din vară privind prezentarea următorului raport MCV pentru România până la sfârşitul acestui an, a declarat, miercuri, Olivier Bailly, purtător de cuvânt al Comisiei. “Cu privire la raportul MCV pentru România, rămânem la ceea ce am spus şi în vară, că va fi prezentat până la sfârşitul anului. Nu am nicio dată precisă să o anunţ, în decembrie sau noiembrie”, a afirmat Bailly, în briefingul zilnic de presă al Comisiei, de la Bruxelles. El fusese întrebat de un jurnalist român despre afirmaţia ministrului român al Afacerilor Europene, Leonard Orban, care a spus recent că informaţiile Guvernului român sunt că raportul MCV pentru România va fi prezentat în ianuarie de către Comisia Europeană. “E prematur să discutăm despre acest raport. Din informaţiile ulti

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 57 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum o ora
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand: Aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu. Eliminând din competiţie electorală adversarii politici / Un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de 4 procurori să fie schimbaţi până când PSD a găsit unul care să execute ordinele

News.ro acum 30 minute
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, transmite miercuri, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins recursul făcut după ce a fost declarată incompatibilă, că aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu, eliminâ

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°