Atacantul român le dă mai mult de lucru jurnaliştilor francezi decît fundaşilor rivali.

Despre Mutu, în această perioadă a carierei lui, cel mai potrivit ar fi să nu se vorbească. Să apună în tăcere, în semiobscuritatea băncii de rezerve, într-un campionat bogat şi fără palpitaţii. La şeici, la chinezi, la coreeni. La ruşi.

Însă finalul de carieră n-avea cum să contrasteze cu restul. Şi Mutu îşi încheie socotelile cu fotbalul en fanfare, în Franţa. E jucăria nouă a lui Ajaccio, la fel cum, la altă scară şi financiară, şi fotbalistică, Beckham a fost, o vreme, jucăria cea nouă a lui Real Madrid. Marketing. Românul le dă mai mult de lucru jurnaliştilor sportivi din Hexagon decît fundaşilor rivali: interviuri televizate, analize, exclamaţii, pompă.

Cinci meciuri la Ajaccio, un gol. Trei “galbene”. Chiar şi cu cifrele astea, Mutu reuşeşte să nu treacă neobservat pe teren. Ori ratează singur cu portarul, ori se enervează, ori, spre surprinderea tuturor, înscrie. Încă atrage privirile, scandalurile vechi încă îl îmbracă misterios, ca dantelele vechi pe o fostă Madame. Să ceri de la un jucător ceea ce nici el însuşi nu mai cere de la el e cinism. Sau lipsă de realism. Mutu nu mai poate.

Şi totuşi, cu o exigenţă demnă de luptele din Colosseum, comentatorii de la Canal Plus vorbesc despre un Mutu care “trebuia să înscrie cel puţin două goluri” în repriza a doua a meciului Lorient - Ajaccio, scor 4-4. A înscris unul singur. “Nu a fost ghinionist, nu aş spune asta. A fost doar el, ciudat”, au concluzionat jurnaliştii de la postul citat. Vor mai trece multe etape pînă se vor convinge şi fanii lui Ajaccio, şi publicul devorator de mode din fotbalul francez că atacantul român nu mai străluceşte constant decît în revistele glossy. Nu mai trage echipele după el decît în marşarier, cum s-a văzut, de sus, din avion, la cea mai recentă prezenţă a lui sub trico