Cadrele didactice nu mai pot obţine titlul de profesor emerit. Din motive financiare, cel puţin în anul acesta şcolar, nu se primesc înscrieri la concursul de acordare a titlului de profesor-emerit în învăţământul preuniversitar. Potrivit legislaţiei în vigoare, principala condiţie pentru ca un cadru didactic să poată participa la acest concurs, în condiţiile în care situaţia economică o permite, este vechimea neîntreruptă la catedră de minim 15 ani, de la obţinerea gradului didactic I.
Anul acesta însă, dascălii pot să-şi ia gândul de la acest concurs. Cei din conducerea Casei Corpului Didactic au anunţat iniţial pe site-ul instituţiei organizarea acestui concurs, apoi au revenit cu o notă, în care au explicat imposibilitatea depunerii dosarelor de profesorii interesaţi, din lipsă de fonduri.