Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stoner e decis: “Mă retrag şi nu iau în considerare varianta revenirii!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Casey Stoner, campionul mondial din 2007 şi 2011, a anunţat în luna mai că la finalul acestui sezon se va retrage.

Stoner a sperat că va câştiga titlul mondial şi în acest an, dar o accidentare la gleznă l-a ţinut pe autralian departe de obiectiv. Totuşi Stoner şi-a îndeplinit o dorinţă, aceea de a se impune pentru ultima dată acasă, în Australia.

Întrebat dacă retragerea sa va fi permanentă sau va lua doar o pauză, după modelul Michael Schumacher, Stoner a declarat că “povestea” lui în MotoGp se va încheia după etapa din Valencia.

“Sportul ar trebui să sufere modificări majore ca să iau în considerare o revenire.

Bineînţeles, niciodată să nu spui niciodată, dar în acest moment nici nu pot să mă gândesc la o asemenea variantă, nu cred că voi mai reveni” a declarat Stoner.

Stoner a respins ideea că victoria de la Phillip Island l-ar fi determinat să-şi schimbe părerea: “Nu-mi schimb părerea aşa simplu şi nu regret faptul că nu voi mai fi pe circuit în 2013, deşi sunt, în mod cert, câteva aspecte care-mi vor lipsi. Am un mare respect pentru Dani Pedrosa şi în special pentru Jorge Lorenzo.Am pilotat atâţia ani alături de ei şi ne-am luptat pentru victorie. Îmi vor lipsi, dar îi voi urmări in continuare şi în mod sigur îi voi însoţi la câteva grand prix-uri” a încheiat pilotul australian.

Foto:Eurosport Casey Stoner, campionul mondial din 2007 şi 2011, a anunţat în luna mai că la finalul acestui sezon se va retrage.

Stoner a sperat că va câştiga titlul mondial şi în acest an, dar o accidentare la gleznă l-a ţinut pe autralian departe de obiectiv. Totuşi Stoner şi-a îndeplinit o dorinţă, aceea de a se impune pentru ultima dată acasă, în Australia.

Întrebat dacă retragerea sa va fi permanentă sau va lua doar o pauză, după modelul Michael Schumacher, Stoner a declarat că “povestea” lui în MotoGp se va încheia după etapa din V

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima schiță a programului de guvernare va fi gata luni, spune Nicușor Dan. Ce răspunde întrebat despre variantele de prim-ministru tehnocrat și de rotație a premierilor

HotNews acum 2 ore
Președintele a spus, miercuri, în prima sa conferință de presă din mandatul de președinte, că nu este exclusă niciuna din cele două variante, de prim-ministu tehnocrat și de „rotativă” la șefia Guvenului. Cele două variante au fost propuse de PSD în

Nicușor Dan: E nevoie de un director civil la SRI. Foarte posibil să avem un director nou la SIE. Îmi doresc ca în activitatea de informații zona de evaziune fiscală să fie o prioritate

HotNews acum o ora
Președintele României se declară nemulțumit de lupta anticorupție, afirmând că „sunt restanțe foate mari” și că imediat ce va încheia discuțiile pe măsurile bugetară justiția va fi principala sa preocupare. El a vorbit, în prima sa conferință de pre

ANM Cod galben de disconfort termic și temperaturi foarte ridicate în aproape toată țara!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meterologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de temperature deosebit de ridicate și disconfort termic în multe județe din țară. Potrivit ANM, joi, în cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi deosebit

Administrația Trump anulează o directivă a lui Biden care proteja avorturile de urgență în spitale

Adevarul acum o ora
Administrația Trump a anulat o recomandare emisă de guvernul Biden care obliga spitalele să ofere avorturi de urgență, chiar și în statele unde această procedură este restricționată.

Sondaj INSCOP: Peste trei sferturi dintre români sunt de acord cu reducerea cheltuielilor statului. Câți se opun creșterii de taxe pentru firme

HotNews acum o ora
Românii au păreri foarte clare cu privire la diversele soluții de reducere a deficitului bugetar, conform ultimului barometru realizat de Informat.ro și INSCOP Research. Întrebați în ce măsură ar fi de acord cu reducerea cheltuielilor de funcționare

Nicuşor Dan, întrebat de ce aşteaptă ca aceleaşi partide care au creat situaţia economică să o şi rezolve: Nu ne permitem experimente

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, în prima sa conferință din mandatul de președinte, de ce se aşteaptă ca aceleaşi partide care au creat această situaţie economică să o rezolve acum şi „de ce trebuie ca românii care plătesc taxe şi impozite să

Nicuşor Dan: Nu există discuţii despre introducerea stagiului militar obligatoriu / Ce spune şeful statului despre un război cu Rusia: Hai să nu ducem oamenii în scenarii absolut ipotetice

News.ro acum 38 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că nu există în prezent discuţii despre introducerea stagiului militar obligatoriu, dar că armata română trebuie să îşi extindă corpul de profesionişti. "Nu există astfel de discuţii (despre

Președintele Nicușor Dan susține că TVA nu va crește

Ziua Constanta acum 25 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, întrebat dacă își menține poziția că TVA nu va crește, că toate discuțiile cu partidele pro-occidentale pornesc de la această premisă. 'Îmi mențin faptul că, în ceea ce mă privește, toate discuțiile por

Victor Negrescu anunță că specialiști europeni în inundații și dezastre naturale ajung azi în România

Mediafax acum o ora
„În urma apelului oficial pe care l-am făcut către Comisia Europeană, specialiști europeni în inundații și dezastre naturale ajung astăzi în România pentru a oferi suport în cazul Salinei Praid” a transmis Negrescu, pe Facebook. În cadrul unei inter

FC Barcelona riscă sancţiuni din partea UEFA după a doua încălcare a regulamentului financiar

News.ro acum 2 ore
FC Barcelona a încălcat regulile financiare ale UEFA pentru al doilea an consecutiv, astfel că riscă sancţiuni care ar putea consta în reducerea numărului de jucători înscrişi în Liga Campionilor sau chiar depunctarea pentru sezonul următor, potrivi

Vremea

București
acum

28°
mie.

18°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

18°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

15°/31°
joi

16°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°