- argument -
După anunţul din revistă că urmează această temă, am primit o mulţime de reacţii din partea cititorilor. Semn că este o problemă care îi frămîntă. Şi nu doar că au fost multe reacţii, ci şi de o decenţă liniştitoare. Dumnezeu este o temă importantă, educaţia copiilor este altă temă importantă. Cînd le amesteci, rezultă de multe ori ceva exploziv. Oamenii se simt lesne furaţi, excluşi, înşelaţi, nedreptăţiţi de cealaltă tabără. Cum să-i creşti pe copii fără Dumnezeu? De ce să lăsăm Biserica să ne spele copiii pe creier? Spiritele se aprind.
Nu şi spiritele de la Dilema veche. Veţi găsi în paginile care urmează cîteva intervenţii de la oameni diverşi, dar cu toţii decenţi. Am fi putut gîndi altfel această temă, am fi putut căuta exemple extreme. Am ocolit aşa ceva, în mod special. Deşi diverse, deşi contradictorii, opiniile pe care le veţi citi rămîn mereu în marja decenţei: oameni care s-au gîndit la tema asta, s-au minunat şi au găsit răspunsuri. Contradictorii.
DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă? Două doamne profesoare de religie ne spun experienţele lor practice din lucrul cu copiii. Un domn profesor de religie ia distanţă faţă de poziţia oficială a Bisericii şi militează pentru un conţinut secular neutru al orelor de religie. Toma Pătraşcu crede că asistăm la o subordonare de facto a sistemului de educaţie de către Biserica Ortodoxă, care foloseşte bani publici pentru a-şi construi clientela de mîine. Dacă Apple ar face aşa ceva, am fi ultragiaţi, zice Pătraşcu. Vocile pro-Biserică nu pun problema în termeni comerciali, ci educaţionali. Biserica te face om cînd societatea eşuează – afirmă cititoarea noastră Alexandra Vrânceanu, care ne şi sp
