Averile unora dintre cei mai bogați România au scăzut cu sute de milioane de euro într-un an. Ion Țiriac, Dinu Patriciu, Florea Diaconu sau Nelu Iordache se numără printre cei care au pierdut cel mai mult în 2011-2012.
Mai bine de jumătate dintre milionarii prezenţi în ultima ediţie a TOP 300 Capital – cei mai bogaţi români şi-au văzut averile diminuate în ultimul timp. La unii, scăderile sunt de ordinul sutelor de milioane de euro.
Luând în calcul faptul că trei dintre cei cinci foşti miliardari au „sărăcit”, putem spune că marii perdanţi ai acestei ediţii sunt Ion Ţiriac, Dinu Patriciu şi Dan Adamescu, acesta din urmă diminuându-şi averea de la 1,2-1,3 miliarde de euro la 800-850 de milioane de euro. Dependenţa de segmentul auto a afectat puternic piaţa asigurărilor în această perioadă de criză când s-au înregistrat scăderi semnificative ale autovehiculelor vândute, lucru care şi-a pus amprenta pe business- ul familiei Adamescu, deţinătoarea societăţii Astra. TOP 300 CAPITAL. Milionara care face terapie prin artă
Problemele prin care a trecut atât piaţa media, cât şi cea imobiliară în 2011 nu aveau cum să ocolească nici afacerile familiei Voiculescu. În unele cazuri, deşi cifrele de afaceri au crescut, profitul net a fost pe un trend descendent. Astfel, per total, surorile Camelia şi Corina Voiculescu au pierdut peste 200 de milioane de euro, anul acesta averea celor două fiind estimată la 600-650 de milioane de euro. Anul 2011 a fost şi cel în care s-a înregistrat o scădere a cererii de servicii de foraj marin. Rezultatul? Averea lui Gabriel Valentin Comănescu, unul dintre cei mai importanţi afacerişti ai României, a scăzut la 550-600 milioane de euro. S-a lansat TOP 300 Capital. Află cine sunt cei mai bogaţi români! MILIONARII ROMÂNIEI AU SĂRĂCIT cu aproape trei miliarde de euro în 2012
Pierderi şi pentru asfaltangii
Lucrările de asfalt