M-a sunat, acum două zile, un ziarist de la Reuters şi m-a întrebat: ce se întâmplă cu moratoriul asupra exploarării gazelor de şist după alegeri? Mi-au trebuit vreo 30 de secunde să-mi revin din şoc. Noi băltim veseli în mlaştina noastră locală, dezbatem aprins ultima intrigă din Teleorman, analizăm cu profunzime ultima insultă aruncată de un politician foarte nervos de fiecare dată când se trezeşte înainte de zece dimineaţa. Cui să-i pese dacă România va reuşi sau nu să-şi reducă dependenţa de gazele ruseşti?

Că lucrăm cu o trupă de politicieni găunoşi, superficiali, leneşi şi mediocrii, asta ştiam. Nou este că şi publicul, şi presa, au mers după ei, în loc să încerce să-i forţeze să evolueze. Vă fac un inventar scurt al câtorva probleme care ar fi trebuit să fie rezolvate în 2012 şi care vor exploda în 2013. CEDO ne-a dat termen să rezolvăm problema despăgubirilor pentru imobilele naţionalizate până la 12 iulie 2012. Ne-am milogit de judecătorii de acolo şi ne-au mai acordat nouă luni – deadline la 12 aprilie 2013. Ştie cineva să se fi făcut ceva până acum? Iar de aici ajungem la altă chestiune amânată de guvernul Ponta: bugetul pe 2013. Eu îl înţeleg că se teme să spună ce ne aşteaptă anul viitor, dar ne va prinde aprilie – la limita termenului impus de CEDO – fără buget, dacă situaţia politică se complică (nu vreau să mai intru în diferite scenarii, le ştiţi). Între timp, o companie care încearcă de 12-13 ani să obţină nişte hârtii de la statul român, continuă să aştepte: va primi sau nu aprobare să deschidă exploatarea de la Roşia Montana? Nu vreau să fie eu agentul de relaţii publice al celor de la Gold Corporation, au destui, însă mi se pare incredibil să menţii în stand-by, de peste zece ani, o aprobare de mediu, pentru că politicienii români mor de frică să ia o decizie. Măcar pe vremea lui Băsescu exista o discuţie pe tema asta. Guvernul USL a băgat-o