Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început bătălia pentru Euro 2014: Slovenia - România 34-26!

Publicat in Pro Sport, miercuri 31 octombrie 2012 ·

UPDATE: 16 ani de când n-am mai văzut Euro, un selecţioner tânăr şi o echipă aproape necunoscută pentru lumea bună a handbalului. De la aceste coordonate a plecat România într-o nouă campanie de calificare la un turneu final. Cum tricolorii au pierdut ritmul în ultimii ani cu "granzii", debutul nu avea cum să fie deloc facil, prima "înfăţişare" fiind la Koper, cu Slovenia, locul 6 la ultimul European.

Cu excepţia a 3-4 handbalişti "căliţi" în astfel de partide, naţionala masculină a intrat în luptă cu mulţi jucători de perspectivă. Impactul a fost dur pentru început, în condiţiile în care gazdele s-au desprins la 6-1 în opt minute. Eliodor Voica a schimbat rapid inedita linie de 9 metri, Grasu - Rotaru - Criciotoiu, distribuţia cu Ghiţă şi Ramba producând şi efecte. România a redus până la 11-12 (min. 23), ajutată şi de un portar mai sigur, Mihai Popescu. Jocul în valuri al tricolorilor i-a avantajat însă pe sloveni, care au intrat la pauză cu 16-13, diferenţă pe care şi-au mărit-o apoi la 18-13 (min. 34). Selecţionerul a continuat să facă schimbări pe bandă rulantă în încercarea de a găsi soluţiile potrivite, însă fără rezultate. Greşelile s-au înmulţit în atac, apărarea a fost tot mai subţire, motiv pentru Slovenia să-şi depăşească lejer, probabil, norma propusă: 34-26 rezultat final.

Naţionala masculină îşi face, în această seară, debutul în grupa a 6-a preliminară a Campionatului European, în deplasare, cu Slovenia.

Partida se va disputa la Koper, cu începere de la ora 21.15, şi va consemna practic cel mai important test pentru Eliodor Voica în postura de selecţioner. România încearcă să ajungă la Campionatul European, o competiţie unde nu a mai jucat din 1996. România şi Slovenia se întâlnesc la scurt timp după confruntarea celor mai de seamă echipe din întrecerile interne, HCM Constanţa, respectiv Celje Lasko. Cele două formaţţii s-a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 56 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 45 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 45 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°