FCM Reșița, proxima adversară a echipei arădene CS Vladimirescu, se vede rămasă fără antrenorul principal Gheorghe Barbu. Cel care a mai antrenat la Unirea Dej, U Cluj sau Mureșul Deva și-a anunțat despărțirea de cei din Valea Domanului, deși vinerea trecută echipa lui s-a impus în derby-ul zonal contra Caransebeșului cu scorul de 3-1.
Gheorghe Barbu a anunțat că principalul motiv al demisiei sale e legat de condițiile din jurul echipei și de lipsa de răbdare, iar gestul său, conform banatsport.ro, va fi urmat și de cel al președintelui Cristian Bobar. Acesta s-a declarat, printre altele, nemulțumit de bugetul clubului, pe care-l apreciază drept invers proporțional cu implicarea sa.
Meciul dintre Vladimirescu și FCM Reșița e programat sâmbătă, la 14,00. Echipa arădeană are 4 puncte și ocupă penultima poziție din C4, iar reșițenii sunt pe 8, cu 8 puncte adunate în 7 etape.