Colonelul Aurel Moise din cadrul Jandarmeriei admite că astfel de acțiuni pot fi posibile pentru a împiedica apariția unor incidente Sursa: Monitorul de Suceava
„Au apărut noi modalități de comunicare și de organizare a adunărilor publice și trebuie să prevedem în legislație și acest lucru”, a admis ieri colonelul Aurel Moise, reprezentantul Jandarmeriei Române, la întâlnirea organizată de APADOR-CH și ActiveWatch în care s-a discutat modificarea Legii 60/1991, a adunărilor publice.
Colonelul Moise a spus că Jandarmeria susține modificarea legii, pentru că e de acord că ea nu mai corespunde anilor pe care-i traversăm, și s-a declarat de acord chiar și cu eliminarea din lege a obligativității declarării unor adunări publice. Cu mici amendamente.
Moise a fost întrebat dacă Jandarmeria urmărește pe rețelele sociale informații despre organizarea unor adunări publice, moment în care colonelul a zâmbit pe sub mustață și a admis că și acest lucru „ar fi posibil”. El a motivat interesul Jandarmeriei prin faptul că instituția trebuie să-și planifice permanent efectivele pentru intervenții, și că această planificare ar fi unul dintre motivele pentru care e nevoie ca protestatarii să notifice autoritățile când vor să iasă în stradă.
La rândul lui, comisarul Viorel Tănase, reprezentantul IGPR la același eveniment, a jucat rolul „polițistului rău” la întâlnire. El a spus că nu e împotriva modificării legii, dar a accentuat nevoia de „ordine publică”, pentru că „al cui drept îl apărăm noi în lege, al celui care vrea să manifesteze? Dar pe cel care nu vrea, cine îl apără?” s-a întrebat Tănase.
Legea 60/1991, abrogată sau modificată?
La discuțiile despre modificarea Legii 60/1991 a participat ieri pentru scurtă vreme și senatorul Ioan Ghișe, dar și reprezentanți ai Guvernului și Ministerului Justiției. Discuțiile, car