Vezi
Cu mare fast a fost inaugurat astazi, 31 octombrie, cabinetul de imagistica prin rezonanta magnetica de la Spitalul Judetean Baia Mare. Medici, autoritati locale, dar si reprezentanti ai unei firme concurente au participat la acest eveniment, care marcheaza startul unei noi ere in cadrul celei mai mari unitati medicale din Maramures. Aparatul RMN necesar investigatiilor medicale de acest tip va fi pus in functiune maine, 1 noiembrie, cand se vor realiza primele explorari functionale ale bolnavilor internati in spital. El va permite derularea unor investigatii medicale care pana acum nu puteau fi facute in cadrul spitalului baimarean si care sunt extrem de importante pentru un bun diagnostic.
Conducerea Spitalului Judetean a aratat ca intr-o prima etapa vor fi facute analize pacientilor internati si ca in termen de aproximativ doua saptamani se vor accepta si solicitarile venite din afara unitatii . Investitia pentru achizitionarea aparatului RMN se ridica la 750.000 de euro, iar peste 85% din suma e acoperita din fonduri proprii.
„Investitia a fost posibila datorita unei sanatati economice bune, solide si predictibile, care din 2010 face ca unitatea sa nu mai aiba nicio datorie la furnizori, care face ca din 2010 unitatea sa aiba toate platile facute catre personal, astfel incat din informatiile mele suntem un caz singular la nivel national in acest moment, investind 600.000 de euro din fondurile noastre in autodotare si dezvoltare institutionala ”, a precizat managerul spitalului, Calin Pop.
Dupa momentul discursurilor, invitatii s-au deplasat pe sectia de Radiologie a spitalului, pentru a vedea noul centru de imagistica prin rezonanta magnetica. Specialistii maramureseni au precizat ca echipamentul achizitionat va putea fi utilizat pentru investigatii amanuntite in cardiologie, neurologie, ortopedie, dar si pentru alte