Te bucură sau te surprinde faptul că Viţa de Vie mai cîntă şi după 15 ani?

Mă surprinde şi mă bucură. Nu ne-am propus să ajungem pînă aici şi să realizăm toate aceste lucruri. Am primit tot ce ne-am dorit şi încă foarte mult peste. Am fost foarte norocoşi. Cred că în cazul nostru nu se aplică proverbul „Ai grijă ce îţi doreşti...“, ci mai degrabă „Unde dai şi unde crapă!“. Sîntem o anomalie a industriei muzicale.

S-au schimbat între timp motivaţiile voastre muzicale?

Am încercat să nu uităm nici o secundă motivele care ne-au împins iniţial către muzică şi să ne ghidăm mereu după ele. Sînt pure, constante şi nealterate. Atunci, în ziua întîi, nu exista dorinţa de a avea succes sau de a cîştiga mulţi bani. Stăteam la părinţi, nu aveam imagine de protejat, case de întreţinut sau copii de hrănit. Nu voiam decît să cîntăm şi să ne simţim bine cîntînd. Succesul a venit de la sine, banii – şi ei. La un moment dat, am realizat că pasiunea ne devenise meserie. Poate ar fi trebuit să schimbăm regulile jocului, însă am ales să facem muzică la fel ca-n prima zi, cu aceeaşi sinceritate, bucurie şi pasiune. Am lucrat tot timpul cu sufletul, nu cu mintea. BusinessWise, nu foarte înţelept, de multe ori am făcut foamea, însă cu toate astea sîntem aici de 15 ani, înfometaţi de muzică mai mult că niciodată.

Care ar fi cea mai mare pierdere şi cel mai mare cîştig al trupei după aceşti ani?

Ne-am pierdut inocenţa şi am cîrpit locul cu prejudecăţi. Asta este cea mai mare pierdere, atît ca oameni, cît şi ca muzicieni. Cei care ne cîntă versurile la fiecare concert sînt cel mai mare cîştig. Ei sînt dovada faptului că facem bine ceea ce facem şi motivul pentru care merită să mergem mai departe. De multe ori, afundaţi în depresii şi incertitudini, am fost la un pas de a abandona totul, însă ei ne-au scos de fiecare dată la suprafaţă. Lor le datorăm tot ceea ce în