Alegerile din decembrie 2012 implică existenţa în judeţul Botoşani a 9 colegii parlamentare, 6 pentru Camera Deputaţilor şi 3 pentru Senat.
Magistraţii Biroului Electoral de Circumscripţie Botoşani au decis miercuri ca două dosare ale candidaţilor la alegerile parlamentare să fie respinse.Aceasta pentru că nu se îndeplinesc condiţiile minime impuse de lege pentru a candida. Este vorba despre dosarele candidaţilor Valentin Ilie Făgărăşean, care s-a înscris din partea Alianţei România Dreaptă şi urma să intre în cursa electorală pe Colegiul senatorial 2 Darabani- Săveni şi Mihai Necolau de la Partidul Ecologist Român.
În plus, Constantin Conţac, singurul candidat independent din Botoşani a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare cu executare şi a fost ridicat de la domiciliu pentru a fi încarcerat în penitenciar. Candidatura acestuia fost iniţial validată. BEJ urmează să ia o decizie în cursul zilei de joi cu privire la Constantin Conţac care candid ape Colegiul 3 Senat Botoşani.
Cât despre dsarul candidatului ARD acesta a fost respins pentru că acesta nu deţine domiciliul în România, condiţie impusă pentru a putea fi parlamentar, acesta figurând cu domiciliul în Italia.
Cel de-al doilea candidat respins nu are vârsta minimă impusă de Constituţie pentru a candida pentru camera superioară a Parlamentului. Mihai Neculau are 28 de ani, iar pentru a putea candida este necesar să aibă 33 de ani.
În aceste condiţii, au rămas să se bată pentru mandatul de senator Şerban Mihăilescu (USD) şi Corneliu Popescu (PP-DD), singurii candidaţi cu şanse reale.
Senat:
- Colegiul 1 Flămânzi- Dorohoi- Doina Federovici- USL, Dumitru Codreanu- PP-DD, Ecaterina Bodea- UDMR, Florin Huţul- PRM, Constantin Cătălin Alexie- PER, Bogdan Vâscu- ARD şi Paul Baciu- PP.
- Colegiul 2 Săveni- Darabani- Şerban Mihăilescu- USL, Corneliu